Declarațiile lui Aurel Pădureanu, după moartea Corneliei Catanga. Drama pe care a trăit-o în urmă cu mulți ani: ”Mi-a murit copil de 15 ani înecat, pe care nici nu l-am văzut mort”

Publicat: 28 apr. 2021, 09:11 Autor: Andreea Voicu Vedete

Soțul Corneliei Catanga, Aurel Pădureanu, a făcut o serie de declarații, după moartea cântăreței de muzică lăutărească. La puțin timp după decesul artistei, bărbatul a avut parte doar de probleme.

În cursul serii de marți, Aurel Pădureanu, soțul Corneliei Catanga, a oferit declarații în emisiunea ”Sinteza Zilei” referitoare la viața lor personală. A trecut și trece printr-un coșmar, după ce cântăreața de muzică lăutărească s-a stins din viață. Aurel Pădureanu mărturisește că după ce a ieșit din carantină, a trebuit să plece din casa în care locuia, pentru că proprietarul a vândut-o altcuiva. Mai mult decât atât, neavând concerte și evenimente din cauza pandemiei, acest lucru și-a spus cuvântul: datorii. Pe de altă parte, Aurel Pădureanu speră să aibă parte de pensie de urmaș, pentru a-și asigura strictul necesar, arată Antena 3.

„A fost o perioadă, cu foarte mulți ani în urmă, până să facem împrumut la bancă, să pierdem casa, când era foarte bine. După ce am pierdut casa Cornelia s-a îmbolnăvit și a avut probleme mari de sănătate, pentru că în afară de faptul că suferea cu inima a avut și o problemă cu ochii.

Și nu a mai cântat o perioadă foarte lungă. A fost o perioadă, o spun cu toată responsabilitatea, în care nu am avut un ban de pâine. A fost o perioadă când a fost adulată, apoi a intrat atunci într-un con de umbră.

Noi eram uneori și pizmuiți de colegi pentru că eram un cuplu care acoperea o paletă mult mai largă de genuri muzicale. Cornelia cânta cu mult profesionalism muzica lăutărească, iar eu cântam romanța, care face parte din patrimoniul național, dar nu am cântat pe niciun post de televiziune, cu toate că mi s-a spus că sunt cel mai bun cântăreț de romanțe. (…)

A fost o perioadă în care am câștigat bani frumoși și nu am apelat la nimeni, niciodată. Dar banii s-au dus, pentru că am familia numeroasă și a trebuit să-i ajut pe toți. Și o să mai spun ceva, ce nu am spus pe niciun post de televiziune: în 1979 am fost plecat într-un turneu în străinătate și când m-am întors – eu am din prima căsătorie încă doi copii – mi-a murit copil de 15 ani înecat, pe care nici nu l-am văzut mort.

Și poți să-ți imaginezi în ce situație am fost și ce probleme am avut în viață. Acum nu cer nimic de la nimeni, că mi-e rușine, am o vârstă, pot mai mai cânt și la vârsta asta, foarte frumos și elegant, dar dacă s-a întâmplat cu Cornelia asta este mult mai greu. Și am pierdut tot: am pierdut casa, tot-tot-tot. Și vreau să-i cer scuze domnului Becali pentru faptul că am îndrăznit să-l deranjez cu un lucru și nu vreau. Îi cer mii de scuze”, a spus Aurel Pădureanu.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 28 apr. 2021, 09:11 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×